Cea mai frumoasa noapte din lume

Frica de abandon de parinti sau prieteni. Frica de faptul ca nu gasesc mancare sanatoasa sau apa curata. Frica de unde electromagnetice care disturba viata. Frica de boli si de cancer. Frica de chimizare. Frica de lipsa de focus. Frica de faptul ca nu invat suficient de repede despre lucru si viata. Frica de faptul ca nu gasesc un steady job in timp util. Frica de prea multa informatie. Frica de faptul ca nu ma pot tine departe de adictii. Frica de faptul ca ma panichez when shadow comes. Frica de a ramane fara aer. Paranoia imi umple creierul cu informatii fictive. Insecuritate ca sunt ceea ce fac si ceea ce gandesc. Frica de faptul ca lumea e de fapt complicata. Ca mintea o sa ma omoare. Frica de fapul ca incalc legile universului. Frica de ce zice lumea. De societate. De a ma gandi la ce e mai rau.

Profesorul de minte m-a instruit in cele 4 zile dinainte de aceasta ceremonie de Yage sa inventariez pe o hartie cel putin 50 de frici. De lucruri pentru care ma victimizez. Asta in prima zi. In a doua am avut de asociat un simbol grafic pentru fiecare astfel de victimizare. In a treia, in meditatie, am avut sarcina de a le pozitiona pe corpul meu pentru a le retine in mijlocul ceremoniei, cand nu ai garantia ca o sa mai poti gandi limpede sau aminti lucruri analitice. In a patra zi, tot in meditatie, am avut tema de a imi imagina lumina care iese prin ele. In cadrul ceremoniei imi voi aminti cat mai multe dintre ele, le voi vedea ca fiind parte din umbra mea si le voi folosi ca sa ma reorientez catre healing si imagine de ansamblu. Pasiv. Ca un obiect. Acceptand ca exista si ca imi sunt ghizi. Ca si umbra unui copac.

Alaturi de aceasta tema am avut de facut in cele 4 zile diverse practici onorand elementele Universului. Grounding dimineata, cel putin o ora, in gradina, mergand pe ritmul batailor inimii. E fascinant cum e bidirectionala observatia batailor inimii si raspunsul inimii la acest lucru. Ai crede ca inima accelereaza cand incepi sa te misti. Cadenta pulsului de fapt scade. Asa am descoperit ca de la iarba picioarele devin verzi. Am avut de facut gratitude cold shower. Folsesc exclusiv apa rece de 3 ani. Dar de data asta in timp ce fac dus o sa multumesc in mintea mea pentru tot ce sunt recunoscator. Focul l-am cinstit alergand prin soare si arzand in ultima zi lista cu simbolurile victimizarilor pe care deja am inmagazinat-o in memoria celulara pozitionandu-le pe corpul meu. Ultimul, aerul, ar fi trebuit sa il onorez facand qi gong. De obicei practic aceasta practica dar de data asta, din diverse motive, nu am putut. Poate pentru ca s-a terminat timpul, poate pentru ca am fost lenes, poate pentru ca nu am gasit locul potrivit. Sau poate dintr-un motiv mai mare de atat. Am avut deasemenea tema ca in fiecare seara sa adorm multumind cate unui element. Prima zi pamantului, amintindu-mi toate motivele pentru care ii sunt recunoscator, a doua zi apei, a treia zi focului iar ultima zi aerului. In aceasta ordine. Ma gandesc la leitmotivul ultimei luni. Iertare si curiozitate. Cele doua cele mai importante atribute pe care le-am gasit vietii pe Pamant in corp de om. Atribute care merg impreuna ca spirala ADN-ului. Nu functioneaza una fara alta. Deja mi-am luat angajamentul de a ierta orice de la oricine fix in momentul in care se intampla. Fara nici cea mai mica intarziere.

Vorbesc cu Ioana si o intreb daca e normal sa simt lei si tigri in interiorul mintii mele in timp ce alerg prin padure. Si umezeala de jungla. Fata cu o minte fascinanta imi spune ca ceremonia incepe cu mult inainte de ceremonia propriu zisa. Vlad, plantele stiu ca vii. Povestim despre energia echilibrului si a balansului. Despre faptul ca nu exista dreptate sau etica in Univers. Asta apartine universului uman. Exista numai echilibru si balans. Merg la ceremonie nu ca sa le aflu ci ca sa le invat. Practic. By training.

Ajunsi la spatiul ceremonial, o pensiune suberba din zona Buzaului, Bluzau cum ii place sa zica prietenului meu Razvan zis si Sefu care e un DJ foarte talentat pasionat de muzica blues. In curte este un chiosc care seamana cu o maloca. Vali, detinatorul pensiunii, imi face turul si ma intreaba daca vreau sa mananc. Un om tare de treaba si deschis. Din pacate nu pot manca desi imi este foame de mor. E prea aproape de momentul in care o sa mananc planta sacra a junglei, regina care e mereu bucuroasa sa ne hraneasca si sa ne deschida mintea. Vorbesc cu Vali despre Ayahuasca, ii povestesc cateva cuvinte despre ce facem acolo. Ii arat cateva surse credibile de pe internet legate de terapia cu aceasta combinatie de plante. Ii spun ca la retreat nu o sa umblam dezbracati peste tot si nici nu o sa facem sex unii cu altii. Multe zvonuri tembele despre aceasta practica, cea mai nobila si mai sacra de pe planeta din cate cunosc, daca ar fi sa ma intrebi. Vali spune ca intr-o zi se gandeste sa incerce si el. Imi place foarte tare ca in zona nu este semnal la telefon dar e disponibil internet prin cablu. Dream place.

Ceremonia va avea loc inauntru. Afara e destul de frig si vecinul are petrecere cu gusturi muzicale pestrite. Muzica nu e rea, e digerabila in anumite momente, dar nu e muzica de ceremonie. Gasesc un loc sa imi instalez sacul de dormit pe culoar pentru ca sunt intarziat si incaperea e destul de aglomerata. Dintre participanti recunosc pe Marius cu care am cantat la percutie anul trecut, pe Any despre care aflu ca e designerul copertii celui mai frumos CD din lume, pe care il am de la dragonul de pamant din columbia de la retreat, semnat de omul care canta, in opinia mea, cea mai frumoasa muzica de pe planeta. Da, inca mai exista CD-uri. Si eu ma mir. Recunosc pe Jani, care se ocupa de rebirth breathing si cu care am avut ocazia sa vorbesc numai pe mess pana acum. Pe Teo, cu care am avut placerea sa impart ceremonia trecuta. Pe Alberto, care toata noaptea a servit lumea cu cirese. Pe Francesco care este unul dintre super oamenii care face fasting prelungit de 30 de zile sau antrenamente dure de genul celor pe care le practica un maratonist. Pe Emanuel, pe care ma bucur nespus sa il reintalnesc. Ca si pe toti ceilalti omuleti de altfel.

Incepe frumoasa ceremonie, cu cel mai colorat om din viata mea din toate punctele de vedere. Mananc 3 linguri de Yage in succesiune si nu simt aproape nimic, desi am fost atentionat ca Yagele din aceasta noapte este foarte concentrat. Trecut de miezul noptii, gandurile imi sunt mestecate tare si echilibrul imi e puternic afectat. E semn ca in interiorul meu se digera lent cea mai mistica planta a junglei. Regina. Imi place aceasta stare. Ma face sa ma simt puternic. Simt forte care ma trimit la somn. In urmatoarele 5 minute aceleasi forte ma trezesc brusc. Si tot asa de nenumarate ori. Parca nu am stare. Samanul colorat fluiera faimosul cantec la muzicuta. Am sentimentul constant ca am uitat ceva in camera. Ca trebuie sa iau telefonul sa ii scriu cuiva. In special dragonului de pamant. Un sentiment de neliniste imi secera emisferele. Ma bag cu capul in sac si reusesc sa dorm cateva minute. Mananc ceva de la bucatarie. Niste crantanele. Total neindicat in timp ce mananci Yage. Stomacul ar trebui sa fie gol. Am obiceiul sa incalc regulile uneori. Alteori am obiceiul sa le si respect. Ma simt batran si bolnav. In urmatoarea secunda ma simt tanar si plin de viata. Dualitati imi inunda in mod enervant creierul hartanit de viata.

Ayahuasca n-a mai fost ciudata ca data trecuta dar a fost naspa la gust. Data trecuta a parut extrem de ciudata. Consistenta din lingura, gustul lasat. Dar nu a fost naspa la gust. Ciudate interpretari dau creierele noastre care au o mie de toane. Tarziu in noapte simt in mintea mea semnalul ca urmeaza sa inceapa ceremonia cu adevarat. Imi aduc aminte cuvintele lui Emanuel. Zbor placut cu Ayahuasca Airlines. Mi se pare o gluma extrem de inspirata. Multa iubire si respect am pentru acest om si am sentimentul ca e reciproc. De obicei astfel de sentimente sunt incununate de reciprocitate. La fel pot spune si despre Ioana. Carlos, muzicianul despre care nu stiu nimic, isi ia binemeritatul loc la chitara, pe care o acordeaza meticulos. Muzicienii junglei sunt cei mai meticulosi oameni pe care i-am cunoscut cand vine vorba de instrumente muzicale. Am facut cunostinta cu Carlos cateva ore mai devreme cand m-a intrebat spontan daca am obiceiul sa mananc si alte plante inafara de Ayahiasca. I-am spus ca da. Mananc si ciuperci. Mi-a spus ca si-a dat seama. I can see your light. The children of the Earth. The playfulness. Ma amuza remarca lui. Si el e la fel. Si tu esti la fel dragonule de pamant. Schimbul de cuvinte avut cu el imi face o placere deosebita.

Omul minunat incepe a canta la chitara. Ahora es el momento / Ahora de perdonar / Respira es el momento / Ahora de perdonar. Versurile ma cutremura din cele mai adanci colturi ale fintei mele. E despre curiozitate si, mai ales, despre iertare. Plantele chiar stiau ca vin. Am efectuat trainingul perfect. Unul dintre versurile pieselor urmatoare. La violencia del amor. Ma duce cu gandul la conceptul meu de jungle love. Cel fara de etica in care e permis orice. Marius si Jani canta la tobe extrem de frumos. Ioana, cu acel kindness care o caracterizeaza, se asigura mereu ca suntem bine si ca avem tot ce ne trebuie. E printre cei mai grozavi oameni pe care ii cunosc si sunt fericit ca exista in viata mea. Am invatat enorm de la ea in ultimul an despre existenta, planeta, natura si viata. E doar a doua oara in cand ne vedem. Imi aduc aminte cuvintele lui Carlos dinainte de ceremonie. Vlad, relax, enjoy the ceremony. If you have to die you die. It's ok. Mereu inainte de ceremonii, nu ca as fi fost la foarte multe deocamdata, sunt foarte flower power. Interesanta selectia de cuvinte pentru ca plantele sunt probabil cele mai puternice fiinte de pe planeta. Nu ca ar conta o comparatie.

Simt ca tema acestei ceremonii e aerul. Se regaseste mult in versurile cantecelor lui Carlos. Si faptul ca nimic nu e ceea ce pare. Cand vrei sa prinzi balonul de sapun zbaf and it's gone. Mintea are obiceiul sa uite. Si uita si cat de puternica este aceasta planta. Realitatea mi se dezintegreze in bucati milimetrica ca un shredder de hartie si simt semnalul spiritului ceremonial printre aceste bucatele de minte. Un bleep in urechi, o dizlocare brusc de frumoasa a spatiului fizic, niste patternuri de o frumusete si o ciudatenie rara pe peretii incaperii mici si inguste si un fractal de o ciudatenie cum nu am vazut nici pe internet, colorat si plin de tepi, dinamic si static in acelasi timp, lent si rapid, impresionant si cu siguranta lipsit de banalitate, imi infloreste in fata ochilor. Imi aduc aminte cuvintele lui Rudy, omul colorat, care au fost spuse baiatului de langa mine parca pentru mine, ca atunci cand copiam in facultate cu telefonul ascuns in maneca si profesorul i-a sugerat fetei de langa mine sa scoata telefonul din maneca, desi fata era intr-un tricou fara maneci. Don't wait for it. Just let go. Relax and let go. Everything will come at the right time. Ayhuasca fiind o experienta de grup, pare esential ca toti participantii sa aiba aceasta atitudine. Altfel presupun ca Ayahuasca nu se va activa in aceasta seara.

Dupa cum spuneam, inteleg pentru a patra oara in viata mea aceasta forta care schimba tot. La transformacion. Acest spirit extrem de puternic venit de pe cealalta parte a planetei si care are darul sa se faca uitat pana cand urmeaza sa il experimentezi din nou. Presiunea asupra corpului e mare dar nu o mai primesc cu panica de data trecuta. Credeam ca e bolox pana sa simt, sa vad. In timpul unei ceremonii intelegi cum functioneaza geometria si lumina. Cum patrunde in spirala ADN-ulu activand sau dezactivand gene. Si intelegi vizual. Ca si cum explica un profesor la tabla. Cand eram mic nu intelegeam nimic. Nu intelegeam relatia dintre lumina si corp. Inafara faptului ca lumina atinge pielea si ochii. Ne ajuta sa ne orientam in spatiu si sa producem vitamina D. O vitamina atat de prost si simplificat inteleasa. Ma uimeste lentoarea si rabdarea cu care informatia intra in noi si cu care fiecare mic pas, mic detaliu, trebuie tratat cu respect. La fel si pauza dintre acesti pasi si aceste detalii. Si apoi, munca de creatie si de transformare, asisderea. Ce facem fiecare in lume? Ce scop avem fiecare? Ce alege fiecare sa faca din marele scop al tuturor? The big fellow. Stiu. Inca ma mir. Mi s-a mai zis. Cu rabdare o sa treaca si mirarea. O sa ramana doar fascinatie.

Ayahuasca nu imi rezolva ca prin minune problemele, dar ma face sa vad rezolvarile mai bine si mai eficient. Si orice intervine in succesiunea zilei, in clustere perfecte si disturba cursul ei, dispare pentru totdeauna. Deasemenea sesizez o conexiune mult amplificata cu intuitia. Idei care vin spontan la momentul potrivit, nici nu stiu de unde. Nici nu vreau sa stiu. Pentru ca stiu de fapt. Am onoarea sa cant la chitara lui Carlos, binecuvantata de Taita cel batran care are, din ce stiu, sper sa imi amintesc bine, 109 ani. Poate intre timp sa fi implinit 110. In capul nostru e o varza generate de informatia din carti si de pe internet dar nimic nu se compara cu intelepciunea si gentiletea naturii care vine sa faca ordine. Am respect pentru viteza cu care evoluam fiecare. Ii cer voie timid intreband daca pot canta la chitara lui. Instrumentul arata si suna extraordinar. A fost stoarsa de vibratii toata noaptea. Acum e dimineata si suntem afara la foc. Ma intreaba daca obisnuiesc sa cant. Raspund ca da. Baiatul minunat zambeste si, fara nici o ezitare, arata cu un gest elegant catre chitara. Ca de la muzician la muzician, imi spune. O onoare si o umilinta ma matura de la ceafa la glezne. Imi aduc aminte de parinti care, dupa ce mi-au daruit o chitara cand eram mic, mi-au spus sa o las pentru ca oricum nu am talent. Si omul frumos imi spune ca ii place muzica pe care o cant. La fel mi-a spus si Lobo anul trecut in august. Thank you for the music. Cele mai normale cuvinte de zis cuiva care canta. Dar aparent e nevoie de o mare cantitate de humbleness si puritate umana pentru a deschide gura si a spune asta. O cantitate prea mare pentru o mare parte din societatea occidentala. M-am simtit ca intr-o burta de jungle love drowning in the love of Mother Earth. Madre Terra y Padre Sol. Stiu ca daca nu va mai exista iertare pentru mine in lumea oamenilor jungla, padurea, marea, raurile, apele si vantul ma vor ierta pentru totdeauna.

Primesc Rape de la Carlos. Primul Rape medium/strong din viata mea si primul de la el. Este o onoare. Imi binecuvanteaza sufletul si muzica. Binecuvantarea lui ma va urmari mereu. Vine de la all the beautiful elders behind. Imi spune sa ma folosesc de forta de zilele astea atat muzical cat si la treburile casei sau la job. Multe din cuvintele lui continui inca sa le inteleg in capul meu cu intarziere. E un proces continuu. Joy and happiness it's an important life force. Ceea ce ma amuza e ca de obicei sunt criticat pentru positivity bios. Mi se spune ca orientarea exclusiv catre partile joyful ale oricarei situatii ma face sa pierd din vedere imaginea de ansamblu. Dar n-am simtit niciodata asa. Vad si cealalta parte a monezii. Dar aleg sa nu vorbesc despre. Nici macar cu mine insumi. Asta ma face sa pot trece usor peste situatii imposibile. Adica un astronaut care repara un surub la o nava spatiala nu cred ca isi aminteste nici macar din cand in cand ca nava poate exploda cu totul de la o mica acumulare de azot.

Ce e sentimentul ala care te face sa treci la treaba? N-ai chef de nimic, bei o cafea, fumezi o tigara. Sau cei mai sanatosi fac alte rutine. Respira, sar coarda sau fac un dus rece. Si in 10 minute o forta misterioasa te cheama brusc la treaba. Si toata informatia care vine catre tine de la oameni sau de pe internet te invita brusc la treaba ca sa sustina ce ai de facut. Ce acum 10 minute era imposibil. Ce e forta care te opreste si ce e forta care te pune la treaba? Nimic nu e ce ti-ai imaginat. Ce pare a fi e aproape inversul. Ce formulare interesanta. De unde vin formularile pe care le folosim? Ce e forta care iti ordineaza ziua in clustere perfecte ca sa poti sa termini tot ce ti-ai propus in timeline. Sentimentul de satisfactie e foarte foarte mare. Incerc sa imi dau seama care e forta care ma cheama sa fumez sa ma impamantez desi stiu ca nu e bine. Si cu ce sa o inlocuiesc? Ar trebui inlocuita? Oare se poate? Ce e forta care il face pe Carlos sa cante piese in ordine perfecta, alease pe spranceana? Forta care il face sa tina minte atatea piese. Nu e doar repetitia. De repetat repet si eu. De ce nu se ating oamenii mai mult? De ce nu se iau in brate mai des? Ce e forta care te face sa gasesti speranta cand nu ai? La fuerza vital. Sa stii ca lucrezi mai bine cu grebla decat cu lopata. Desi rational nu are nici un sens.

La rasaritul soarelui am facut ceremonia de cleansing, care e printre momentele mele preferate. De data asta am simtit sunet de muzicuta in urechi si didgeridoo-ul pe spate. Alaturi de deja experimentatele uleiuri si extrase de plante care fac ceremonia de cleansing printre cele mai frumoase experiente din lume. Mintea parca are loc de toate. Panica se dizolva incet legat de fiecare subiect. Am invatat ce am avut de invatat pentru astazi. Am primit confirmarile de care aveam nevoie. Iertarea, curiozitatea si libertatea sunt cele mai importante lucruri in viata. Suntem mental sanatosi si liberi sa facem orice, my dear dragon. Impreuna sau separat. Impreuna e mai frumos. Separat e mai instructiv. Planta misterioasa a junglei a fost atat de kind cu mine, ca de fiecare data. Ioana, Adela, David, Rudy, Carlos, Lobo si tie dragonule va multumesc aproape in fiecare zi a vietii mele pentru sprijin, pentru incredere, pentru ca m-ati ajutat sa ma fac bine. Sa fiu in acest mental state de confidence and joy in care sunt acum. Imi aduc aminte ceremonia de cleansing de anul trecut din august. Atat de multa tristete si ura am plans incat era balta sub picioarele mele. Si soarele genera niste fractali incredibil de frumosi in spatele pleoapelor ochilor inchisi. De aceasta data nu am putut sa ma abtin a face exercitiul de kundalini breathing in timpul cleansingului. Legatura dintre cer si pamant. Lucru mult mai adanc decat faptul ca iti poti produce orgasm singur, lucru pentru care e cunoscut acest exercitiu.

Las plantei mistice o promisiune cu imprumut. Promisiunea de a deveni cea mai buna varianta a mea. Pentru natura, planeta si viata. O am in minte foarte clar. O am scrisa in caietul de gratitude. Planta mistica m-a invatat sa fiu prezent cu emotiile. Sa nu gandesc si sa nu judec. E uimitor cum Yage echilibreaza corpul. Si sufletul. Si mintea. Am avut un purge pulmonar foarte intens tusind parca toate tigarile pe care le-am fumat o viata. Imi aduc aminte ca anul trecut eram pasionat de masurarea functiilor vitale si am masurat presiunea arteriala, pulsul si variabilitatea ritmului cardiac in timpul ceremoniei. Erau perfecte. Ca in manualele de medicina. Sunt minunate patternurile in care functioneaza lumea. De invatare, de hranire, de simtit emotii. Geometria si spiralele dupa care functioneaza tot. How love is a choice. How everything is connected. How this feeling disolves any fear. Cat wisement este in a te scufunda momentului si a avea full awereness and attention. In a vedea calitatile noastre in noi in toti si in toate. Atributele, mai bine zis. Ma feresc de formularea calitati vs. defecte. Cat wisement este in a vedea relatiile continue. Ca la Youtube, cand adaugi o piesa in Watch later si e apoi atat de greu sa o stergi. Toata social media functioneaza asa. Parca e un semn. Functionam cumulativ. Foarte greu poti sterge ceva. Aproape imposibil. La fel e si cu oamenii. Ai un om nou. E foarte greu sa stergi relatia cu el. De ce ai face-o? Si totusi oamenii se incapataneaza sa faca mult treaba asta. Sa traiasca iluzia. Doua sisteme ce au impartit acelasi mediu pentru un interval mai lung sau mai scurt de timp nu mai pot sa mai fie deconectate vreo data. Suntem sisteme. Vectori. Fractali. Intr-o geometrie mult mai mare decat noi. Doar cand inveti sa vorbesti in gand cu oricine ai de vorbit tot ce ai de vorbit, numai atunci o sa se materializeze. Energia feminina e extraordinara. Rationalitatea nu are nici un sens fara ea.

Dupa ceremonie am vorbit cu totii despre elementele Universului. Pamantul este cel in care crestem cu totii, animale sau plante nu conteaza. Apa este informatia. Focul este transformarea. Aerul este spiritul. Duhul sfant. E foarte interesant cum am avut cu totii conversatii recurente in mintea noastra a fiecaruia, pe aceleasi subiecte. Si in mintea comuna la fel. Din acea dimineata nu mai vad probleme. Vad rezolvari. Si semne peste tot. Mereu au fost acolo. Anul trecut in august am lucrat cu mintea. Am notat mult in jurnal. Acum am lucrat cu emotiile. Exact ce aveam nevoie. Multumesc Yage. Nu imi aduc aminte aproape nici un gand de la ceremonie. Numai fragmente de ganduri. Care declansau emotii si body shakes. Si sentimentul ca e sfarsitul lumii. Sau cel putin al lumii asa cum o stiu in acest moment.

Vorbesc cu Carlitos despre cat de puternice sunt ceremoniile. Despre cum in mijlocul junglei obisnuiesc sa ii duca pe participanti in hamace imediat ce beau ceaiul ce contine regina junglei. Urmatoarele 10 minute sunt petrecute in liniste perfecta pentru ca Ayahuasca urmeaza sa fie activa in toti participantii. Nu stai la o tigara sau la povesti. This is serious business. Necesita respectul cuvenit. Daca unul, in loc sa se duca in hamac, se departeaza de maloca chiar si 10 metri in linistea noptii poate sa fie cu usurinta mort. Insecte de care nu a auzit nimeni isi pot depune oua letale in toate orificiile corpului sau in transpiratia oamenilor. Povestile despre parazitii din jungla sunt impresionante. Dar asta nu e un motiv de frica ci mai mult de precautie. Feelingul ca esti pe maini bune este omniprezent. Omul cu vocea de colibri povesteste cum uneori mananca o mica portie din regina junglei cu prietenii pe perioada zilei, in timpul unui hike. Vai cum suna chestia asta. Am uitat sa il intreb daca intr-adevar era folosita in trecut de triburi pentru vanatoare. Probabil mai este folosita si astazi.

Carlos a avut dreptate. Dupa Yage-ul de anul trecut am reinceput sa cant. Ca si cum spiritul muzicii s-a activat in interiorul meu. Mi-a zis sa folosesc forta si inspiratia in saptamanile ce urmeaza. In viata, la lucru sau la treburile casei. Atat de multa intelepciune de viata intr-o singura noapte. De la plante, animale si de la oameni. Ii spun lui Carlos ca sunt atat de fericit ca as putea sa mor in starea asta dupa o portie de 5 grame de ciuperci. Emanuel rade in hohote. Inteleg rasul lui. Menestrelul imi raspunde ca suntem viata si moarte. In fiecare moment. Si asta e adevarul. Faptul ca viata nu e facuta din ganduri asa cum le stim, ci din fractali. Daca o sa ii observi ai sa intelegi. Eu cred ca stii asta deja my dear dragon. Ai fost cu mine la ceremonie in fiecare moment. Eu sunt suflet tu esti spirit. Eu am pasiune pentru viata dar cea care stii in ce directie merge lumea esti tu. Am experimentat Ayahuasca ca o experienta de grup. Poate pentru ca am fost cu totii pregatiti. Any spune ca participa la ceremonii ca sa isi aminteasca cine este. Mi se pare extraordinara formularea ei. Urmeaza sa imi petrec urmatoarele 3 zile nevorbind cu oamenii despre asta, pentru integrare. Petrecand timp cu cei 20 de catei pe care o sa ii privesc in ochi gandindu-ma cum ma privest ei pe mine inapoi.

E foarte mica diferenta intre a face ceva si a face inversul acelui lucru. Un mic mental switch. Felul in care inteleg lumea, muzica si vibratia s-a schimbat total. Viata s-a simplificat foarte mult. Daca faci lucrurile in ordinea prioritatilor apuci sa faci tot ce ai de facut. Si daca asculti semnele. Atunci intelegi cum functioneaza Universul. Si nu universul uman. Viata e numai despre noi insine si atat. Si in noi insine sunt toti ceilalti si toate celelalte. Iar in toti si in toate tot pe tine te intalnesti. E o relatie de totala reciprocitate. Suprapunere totala. Ca doua diagrame Venn. Si separatia este radacina tuturor problemelor. N-am simtit iubire mai mare decat a aerului. N-am simtit iubire mai mare decat a junglei. Limbajul Universului legat de umbre este ca iti arata tot ce e mai rau ca sa te intalnesti fata in fata cu raul cel mai mare. Si imediat ce o faci, imediat ce privesti in ochi ochii animalelor, totul se dizolva. Nimic nu e ceea ce pare a fi. Ca un complete surrender to the unexpected. Ca un jump into the unknown. Inversul e giving up.

Cand eram mai mic imi imagiam cea mai frumoasa noapte din lume ca fiind la o petrecere, probabil pe un yacht inchiriat, cu muzica celor 5 DJ preferati, mancand toate bunatatile pamantului si probabil inconjurat de 5 femei care arata ca dintr-un fashion magazine si au un IQ cel putin cat al lui Einstein. Bineinteles, in buzunar cu un card Visa Black fara limita de credit. Timpul a dovedit ca cea mai frumoasa noapte din lume nu urma sa arate asa, ci asa. Yachtul a fost o padure superba din zona Buzaului. Natura e la fel peste tot. Muzica a fost cea mai frumoasa muzica din lume. Buzunarele au fost goale iar frumusetea fetelor si baietilor cu care am impartit petrecerea mi-a rascolit fiecare celula vie din corpul meu. Si intr-adevar am mancat cea mai mare bunatate a pamantului. Castigand 10 lifetime friends intr-o singura noapte. Thank you for the queen.