Ce ne fura viata

--- Welcome to Jordan

"Uneori nu are rost sa te lupti. Acopera ti ochii si asteapta sa treaca ca o furtuna de nisip." Anonim

--- 1 Intro

Rolf Potts - The vagabond way

Ross Gate - Book of the lights

Inainte sa plec in Iordania am decis ma documentez din aceste doua carti. Retin ca hipocampusul se hraneste cu noi experiente. Sespre care nu te documentezi in prealabil. Si decid sa nu ma uit la clipuri pe Youtube despre Iordania. Decid sa ma las surprins. Dragonul de pamant se documenteaza in schimb foarte bine. Macar unul dintre noi trebuie sa o faca. Oricum a fost ideea ei sa mergem aici. Dupa ce urmarim impreuna djsetul Bedouin Soundclash @ Cercle, filmat in Petra, ma trezesc cu aceasta invitatie in Iordania. Zic "da" fara sa ezit nici macar o clipa. Nu mai zburasem cu avionul decat o data in ultimii 11 ani si atunci a fost o experienta crunta. Nu aveam nici pasaport. A expirat de mult. Dinainte de pandemie. Insa problema asta se rezolva surprinzator de usor. Serviciul Pasapoarte din Bucuresti este la ultimul etaj al Plaza Mall, la food court. Cateva vizite acolo si gata. Rezolvata treaba. Si simt/gandesc asa, in engleza, nu stiu exact de ce: "i m in love with my daily routine and i am in love with my little dragon".

--- 2 Plecarea

Dragonul de pamant aterizeaza la Bucuresti dis de dimineata. Telefonul meu crapa cu o seara inainte. Ea imi spune sa stau linistit ca imi aduce unul. Merg de dimineata la aeroport si o astept la sosiri mult timp dupa ce avionul aterizeaza. Incep sa imi fac griji. Aflu ca terminalul de la sosiri are 2 nivele si cobor la nivelul de jos. Dragonul asteapta acolo deja de mai mult timp decat durata zborul. Ma simt ca un rahat. Atat de ineficient. Imi spune ca ar fi asteptat pana seara, pana as fi aparut. Luam un autobuz catre centrul Bucurestiului. Bagajele noastre sunt mici si compacte. Decidem ca suntem pregatiti de drum. Si mai decidem sa mergem la teatru. Decisesem deja dinainte. Avem si bilete.

Avem norocul sa vedem la TNB piesa anului 2021 in Romania: "Hai sa vorbim despre viata". Urmarim piesa din primul rand mijloc cu nasul lipit de scena si suntem fascinati amandoi. Invatam despre curaj. Natura adora creaturile curajoase. Lectia asta pretioasa am invatat-o deja la ceremonia de Ayahuasca de acum cateva luni. Ne adunam fortele mancand niste fructe la un AirBnb si facand ultimele verificari inainte de drum. Lasam check-in ul la Ryan Air pentru dimineata. O mare gresala, pentru ca nu merge situl. Dormim busteni si dimineata la 5 plecam catre aeroport. Bem in masina jumatate de sticla de Prosecco ca sa ne facem curaj. Sau ca sa ne trezim. Cine stie.

Aeronava Boing 737-600 e curata si aproape noua. Avionul pare primitor si facem schimb de locuri ca sa putem sta unii langa altii. N-as fi putut sa zbor singur. Sau cel putin nu la fel de confortabil. Mi-am petrecul ultima luna documentandu-ma despre siguranta aviatica. Dragonul imi spune povesti in timpul decolarii si nici nu imi dau seama cand zburam peste nivelul norilor. Marea majoritate a zborului de 3 ore jumatate il petrec dormind cu o jacheta peste fata. Am in minte trei cuvinte. Love, kindness, forgiveness. Si inca ceva. Te duci pentru prima data inafara Europei si pentru prima data intr-o tara araba. Nu fi nici o secunda in pericol.

--- 3 Amman

Sa vezi dunele de nisip de pe geamul aeronavei este printre cele mai frumoase sentimente pe care il poate experimenta un om in aer. Nu sunt drumuri paralele, nu sunt strazi, sunt doar niste circuite ca niste vene organice, lasate parca de natura in urma unor rauri imaginare din trecut. Culoarea nisipului, care seamana o piele gigantica, emana un sentiment de pace. Meditatie. Eternitate. Origine. Istorie. Aeronava aterizeaza lent, impecabil, balansandu-se usor la contactul cu solul. Ne adunam bagajele si iesim din avion. Parcurgem culoarele lungi ale aeroportului cu cele mai moderne terminale din lume. Sunt pentru prima data inafara Europei si pentru prima data intr-o tara araba. Primul contact nu este foarte neobisnuit. Inafara de limba ciudata. Desi avem Jordan Pass, viza care include intrari la principalele zone turistice, tot stam la coada la intrarea in tara pentru cate o poze si cate o stampila pe pasapoarte.

Petrecem cateva ore in aeroport de acomodare. Ne interesam unde putem schimba bani, de unde se poate inchiria masina, de unde se ia autobuzul catre centru. Pe exteriorul aeroportului este un banner imens care anunta ca pana in 2025 urmeaza sa fie aeroportul in totalitate fara emisii de carbon. Oamenii de la ghiseele de inchiriat masini negociaza cu zambetul pe buze preturile. Ni se pare scump fata de ce gasim pe internet dar nu stim cat de mult putem sa avem incredere in siturile pe care le-am gasit. Iesim afara si gasim un mare jam session de muzica arabeasca. Omuletii in halatele lor traditionale canta si danseaza intr-un cerc. Toti trecatorii se alatura. Zarva mare. Nu imi vine sa cred ce vad. Scoatem telefoanele sa filmam si simtim valurile muzicii si a culturii iordaniene cum ne scaneaza corpurile. Ce primire. Ce prim contact. Ne asezam pe bordura sa fumam. Dragonul de pamant imi spune ca ma atac in mod ciudat la orice remarca sau sugestie de a ei. Si pe buna dreptate. Ma simt ca intr-o alta lume. Ca pe o alta planeta. Neg bineinteles. Raman bosumflat si ma retrag in interiorul meu ca un introvertit care cu mandrie isi poarta eticheta la spate pe sub tricou. Ne inghesuim in autobuzul Toyota, o vechitura de vreo 12 locuri. Stam claie peste gramada in timp ce soferul se uita oriunde numai la drum nu. Vorbeste tare, dezorganizat, si ne lasa bineinteles in locul gresit, departe de centeru si departe de unde trebuie sa ajungem.

Autobuzul ne lasa la gara si suntem asaltati de taximetristi, care se baga in seama fara sa ezite, fara nici un fel de prezenta de spirit. Ne intrerup orice conversatie privata am avea si simt cum intimitatea imi e maxim invadata. Nici dragonul de pamant nu se simte foarte confortabil. Parcarea garii in care am fost lasati de minibus e pur si simplu plina de taximetristi dezinhibati care te intreaba toti o data sau pe rand unde locuiesti, cine esti, de unde esti, unde vrei sa mergi. E incredibil cum nu au nici un pic de ezitare. Eu ma gandesc o gramada inainte de a intreba pe cineva ceva pe strada. In primul rand ma gandesc daca deranjez sau nu. Extraterestrii astia nu au nici o ezitare. Au un sistem nervos foarte indraznet. Ma enervez si le spun ca nu avem nevoie de nimic, viata noastra e perfecta asa cum este. Nu avem nevoie de nici un ajutor. Desi avem. Pentru ca desi avem 3 telefoane cu noi (chiar 4, cateva ore mai tarziu urmeaza sa o ia si telefonul meu pe care il credeam defect), nici unul nu face efortul sa se conecteze la reteaua iordaniana de internet. Transport public nu pare sa fie, doar taximetristii cei dezinhibati de care fugim ca de ciuma. Prin urmare luam decizia sa mergem pe jos pana la apartamentul rezervat pe AirBnb.

Dragonul de pamant pare iritat de plimbarea prin desert. Ma ofer sa ii duc bagajul. Imi spune ca nu i-a dus nimeni bagajul niciodata dar cu toate astea ma lasa sa il preiau. Plimbarea prin desert pare interesanta. E plin de gunoi, de praf, de case netencuite. Nu exista trotuare sau treceri de pietoni. Nici daca ar fi existat tot nu ar fi fost folosite de nimeni corespunzator. Apartamentul este mult mai departe decat ne asteptam. Strazile nu sunt drepte, plane, si e plin de dune. Obosim si transpiram in ultimul hal. Cumparam un pahar de suc de rodie si ma gandesc instant ca e cel mai bun pe care l-am baut veci. Vorbim despre lume, viata, parinti, experiente din alte tari arabe. Dragonul a mai vizitat Israel si Maroc. Imi plac povestile ei de acolo si incoltesc comparatii in mintea mea. Admiram vitrine cu obiecte iordaniene cu design ciudat. E cu totul alt sentiment decat cel pe care il ai uitandu-te pe Youtube la imagini de aici. Si asta in cel mai bun mod posibil. Un amabil domn de la un magazin de telefoane mobile ne ajuta sa ne conectam telefonul la internet. Numai ca improvizatia dureaza 5 minute apoi se strica din nou. Totul e inconjurat de un sentiment de improvizatie ciudata. Dar si de o incredere si o liniste interesanta. Ca si cum suntem in locul potrivit la momentul potrivit. Ne curg balele la kebab sau la deserturile de prin vitrine. Sentimentul strazii invadeaza complet mintea si momentul prezent.

In Iordania pinurile de Google Maps nu sunt niciodata unde te astepti. AirBnb-ul rezervat de noi pare sa fie o cladire abandonata. Ne panicam gandindu-ne la tepe. Noroc ca o persoana de pe strada vorbeste engleza impecabil si are un telfon iordanian. Reusim sa ne contactam gazda de la AirBnb. Quaseem deja ne trimisese o gramada de mailuri in care ne ura bun venit, ne oferea indicatii despre cum sa ajungem in centru, se oferea chiar sa vina dupa noi la aeroport. Dar mailurile sunt pe telefonul meu defect asa ca evident nu le vedem. Quaseem ne spune ca o sa trimita pe cineva in 10 minute cu un taxi sa ne preia de unde suntem. Suntem foarte aproape. Asteptam pe terasa unei gogoserii, un fel de clona de Dunkin Donuts. Ne gandim daca sa mancam un kebab acum sau mai tarziu. Sunt uimit de contrast. Cat de mult plastic pot sa foloseasca. Cat de multa mancare procesata. Cat de mult gunoi pot sa genereze. Grija pentru reciclare este total inexistenta. Atatea obiecte fara rost pe planeta. Dar asta este numai jumatate din realitate. Jumatate din street foodurile din acel cartier arata extrem de apetisant. Oamenii sunt foarte, foarte primitori. Zambesc cald si calm. Te ajuta instantaneu chiar daca nu inteleg o iota din ce spui. Si reusesc. Nu doar incearca sa te ajuta si apoi se scuza ca sunt grabiti cum se mai practica prin Europa. E un contrast intre rapid si lent nemaivazut de catre mine pana atunci. Pare ca toata lumea isi face timp pentru ce trebuie. Pare ca in clusterul de timp este loc de tot ce trebuie sa fie loc. E genial sa te plimbi prin Amman negasind nimic din ce cauti dar intalnind cele mai neasteptate intamplari, locuri si evenimente.

Quaseem se tine de cuvant si ne trimite prietenul care urmeaza sa ne preia cu un taxi. "Come, my friend, get up, put the backpacks in the trunk". Ne urcam in taxiul vechi si ruginit, pe bancheta din spate. Ne privim complici si ne gandim daca e ok. Taxiul opreste la aprozar, generam o conversatie scurta cu taximentistul si in 10 minute ajungem la AirBnb. Din exterior pare un depozit abandonat dar in interiior e pur si simplu extraordinar. Confirtabil, cu un design iordanian de toata frumusetea, lampi, textile, pe jos si pe pereti, bunatati in frigider. Paturi, canapele si fotolii confortabile, o bucatarie complet utilata si aprovizionata cu provizii, ceai, cafea si suc de fructe. La baie gasesti deasemenea tot ce iti trebuie, prosoape curate si betisoare de urechi. Prietenul care nu vorbeste engleza (aflam asta dupa ce vorbim 20 de minute) ne serveste cu bomboane. Il suna pe Quaseem, proprietarul AirBnb-ului. Vorbim la telefon cu el. El stie engleza destul de bine. Ne asigura ca ori de cate ori avem nevoie de ceva poate sa ne trimita prietenul misterios sa ne ajute. Ii multumim, apasam butonul rosu al telefonului si luam o binemeritata pauza.

Quaseem nu recomanda folosrea siturilor de inchiriat masini in Iordania, dar asta probabil pentru ca are un prieten care se ocupa de asta si ne poate inchiria o masina mai rapid si mai ieftim. Castigam si noi, castiga si el. Zis si facut. A doua zi mergem sa ne preluam masina visinie automata Renault Logan, dupa o ora de mers prin soare pentru ca ne era frica de taximetristii agresivi. Pe drum bem cel mai bun suc de mango din viata mea. Nu stiam ca mangoul se simte asa. Sucul imi hraneste celulele obosite de atata noutate si mergem sa mancam humus, falafel, tabouleh si babaganoush la cel mai bun restaurant pe care il gasim. Restaurantul arata ca ultima bodega, fata de masa este un celofan de unica folosinta. Insa nu as numi locul neaparat ca fiind murdar. Si nici chelnerul ca fiind neaparat amabil. Dar cu toate acestea ne ureaza pofta buna, ne zambeste si ne intreaba daca ne-a placut. Vizitam teatrul roman si uriasa piata rasfirata pe strazile Amanului in cautare de seminte, curmale si conuri care miros frumos.

--- 4 Petra

Ajungem la Petra, locul multasteptat dupa ce vedem printre cele mai frumoase djseturi de pe internet. Bedouin Soundclash @ Cercle. Satele de beduini sunt caracterizate de aceeasi organizare aparent haotica. Sentimentul de a conduce prin desert e inegalabil. Nisipul matura constant drumul. Asfaltul este bun. Nu sunt marcaje iar indicatoare numai cand si cand. Exista un sentiment de siguranta si de haos.

Petra arata genial. Constructiile caramizii par ca sunt una cu pamantul. E fascinant cum traiesc oamenii fara utilitati. Fara chestii confortabile. Inconjurati de confortul vietii asa cum vine ea. Cu tot pachetul. Pare ca oamenilor nu le lipsesc prea multe chestii. Doar pentru un observator extern tendinta de judecata poate fi mare. In centru sunt hoteluri si restaurante interesante. Acelea au toate utilitatile. Gradul de confort aratat vizitatorilor este mare. Pe toata perioada celor 8 zile in Iordania nu am fost intampinati decat cu "Welcome to Jordan". Poposim la primul si cel mai bun restaurant din sensul giratoriu din centrul Petrei. Al Waidi pe numele lui. Petra este mica, sunt doar cateva strazi. Comandam mansaf, felul de mancare local, care poate fi cu miel sau fara. Orez cu legume gatite perfect. Si smoothie. Cel mai bun smoothie ever cum spuneam. Combinatiile sunt asortate inteligent. Portocale cu banane. Lamai cu rosii. Lamaie cu menta si ghimbir. Dar fara apa sau gheata. Sau fara prea multa. Dozajul face tot. Povestim cu chelnerul despre Romania, tara noastra, despre Pakistan, tara lui. Ne aratam poze de pe Google Images. Ne spune ca fratele lui locuieste in Romania. Facem schimb de contacte si ne lasa un bilet cu o nota de bun venit la Petra, in engleza si iordaniana. Bem capuccino si ne vedem de drum.

Facem o rezervare pe AirBnb si luam teapa. Ne intalnim in centru cu Hasheem care spune ca respectiva camera rezervata de noi e ocupata si ne propune sa dormim intr-o pestera sapata in stanca in desert. Ne mai propune si un tur a doua zi in desertul Wadi Rum cu un jeep Toyota Land Cruiser vechi dar in stare buna. Eu fac ochii cat cepele, pare o aventura interesanta. Dragonul de pamant e ingrozit si urmeaza sa aiba dreptate. Omul dubios ne invita la el acasa si ne serveste cu ceai. Foarte bun dar extrem de dulce. Ne povesteste despre animalele lui, despre jobul lui de reflexoterapeut si ne prezinta parintii, care insa nu sunt prea fericiti ca suntem acolo. Se cearta in araba apoi se scuza in engleza. Hasheem ne povesteste despre pasiunea lui legata de plante insa il prind ca nu este atat de pasionat. Impartim aceeasi pasiune. SI de cate ori il intrebam despre vreo planta noua imi repeta faptul ca consumul de ghimbir de catre mine citez "will distroy my girlfriend". Mi se pare foarte amuzant si aranjam o plimbare la Little Petra. Varianta mica a marelui canion. Nu inainte ca Hasheem sa imi ceara niste bani imprumut, nu foarte mult, vreo 20 de dinari. Urmeaza sa gateasca diseara pentru noi si inca o pereche de turisti. Ii spun ca nu am, ii spun sa se duca sa intrebe dragnul de pamant. Nu are curaj sa intre pe mana dragonului si ma intreaba de ce nu am si daca ea tine toti banii. Mi se pare cel putin dubioasa intrebarea si il intreb de ce ii pasa. Aandonam subiectul si plecam in explorare.

Canionul este plin de turisti dar asta nu ne opreste sa il vedem. Vedem sculpturi perfecte in nisip vechi de mii de ani si ne minunam de realizarea tehnologica. Ni se explica cum functioneaza sistemic locul, care este camera conducatorului, unde se depoziteaza apa, unde se depoziteaza mancare. Dragonul de pamant isi impleteste pe cap o burka si amandoi ne dam pe partea interioara a pleoapelor cu clasicul eyeliner negru beduin. Aflam ca scopul lui nu este de infrumusetare a chipurilor care se plimba prin desert ci este facut dintr-un material natural, un fel de cauciuc, care pazeste ochii de nisip. De fiecare data cand clipesti eyelinerul curata ca un burete suprafata ochilor. Si asa si este. Poti simti cu usurinta cum face asta si e destul de confortabil. Facem cateva poze si plecam de la canion catre locul unde urmeaza sa luam cina. La pestera sapata in duna de nisip.

Satul prin care trecem are un vibe cel putin ciudat. Oamenii isi petrec timpul in general afara si in general in mijlocul strazii cu animale si boxe portabile. Ca sa treci cu masina trebuie sa iti croiesti drum. Avem aproape singura masina berlina inconjurati de jeepuri. Ajungem in desert si omul ciudat, ajutat de fratele si de varul lui, ne pregatesc cina. Aprin niste lumanari instalate in niste pungi de carton pline de nisip. Lumina de la ele e destul de interesanta. Bem ceai, foarte bun dar extrem de dulce si impartim seara cu cealalta pereche de turisti, spunand glume proaste si minunadu-ne ca suntem in mijlocul desertului. Daca tipi nu te aude nici dracu. Povestesc cu dragonul despre cele intamplate cu Hasheem si decidem sa plecam inainte sa mancam. Stam chiar prea mult la insistentele mele. Fiind pasionat de mancare eram curios ce gateste scamerul. Dragonul insista deja de mult, ne scuzam, ne aruncam in masina si gonim catre un hotel pentru un somn linistit si un dus ca oamenii, un mic dejul decent si un loc de parcare. Un angajat al hotelului ne aduce fructe si ne ureaza bun venit.

A doua zi vine vremea sa eploram Big Petra, the real deal. Un drum de 6 ore printre constructii ridicate cu o meticulozitate nemaintalnita. Exceptand asalturile comerciantilor care vand obiecte si tururi explorarea este extraordinara. Vedem trezoreria, manstirea, diverse puncte strategice, ne minunam de straturile rocilor, de tufisurile de eucalipt care apar din piatra seaca, de workflow-ul care exista pe vremea cand exista viata in canion. De la o bodega se aude impartind good vibe "No women no cry". Incep sa dansez. Dragonul se uita dupa suveniruri. Nici nu ai cum sa nu le vezi. Sunt peste tot. 6 kilometri de tarabe una langa alta. Suvenirurile incep sa se repete. Amandoi tragem cadre pentru montaj. Eu notez in jurnal feelingul locului. Un localnic ne intreaba daca nu vrem sa urcam scarile catre manastire cu magarul. Mi se pare stupid. Ii raspund ca nu. As dori sa urc scarile singur si magarul daca se poate sa faca la fel. Ne saturam sa vedem camile si magari chinuiti pentru 2 dinari. Dar omul ne explica cu zambetul pe buze ca fiecare trebuie sa faca bani intr-un fel sau altul. Sunt sigur ca exista metode mai bune dar nu ii spun asta. Ajunsi la manastire, epuizati de scari, ma gandesc la magar. M-ar fi injurat ceva daca m-ar fi dus in spate pana acolo pe scarile inegale. Pensionari veniti in vizita arata ca si cum urmeaza sa faca infarct pe spatele magarilor care cloncan meticulos scarile atat la urcare si la coborare. Scarile matura marginea prapastiei dar magarii nu calca niciodata gresit. E un film la care razi si plangi in acelasi timp. Avem conversatii interesante pe drum si ajunsi in varful dealului bem o cola si fumam o tigara.

Ajunsi inapoi la baza canionului, dupa ce ne saturam de plimbare, de discutii si de filmari, aflam ca nu porneste masina. Ne panicam pentru ca e inchiriata si am promis ca o ducem inapoi in aceeasi stare in care am luat-o. Cerem ajutorul la un localnic care abia dupa ce vine cu masina langa masina noastra ne spune ca nu are cabluri. Nici noi nu avem. El nu vorbeste engleza. Mie mi se parte cel putin amuzanta situatia. Ne ajuta un taximetrist contra sumei de 2 dinari. Colindam orasul in cautare de mir, smirna, tamaie, conuri si betisoare parfumate. Nu gasim preturi satisfacatoare si decidem sa ne continuam explorarea. Nu inainte de a manca un kebab. Scaunele restaurantului sunt acoperite in mod cuidat cu musamale de plastic. Kebabul este bun insa nu ne pica bine. Va amintiti de scamerul de mai sus, Hasheem? Ne trezim cu el la masa cerandu-ne bani pentru cina pe care nu am mancat-o, dupa ce platisem deja la AirBnb echivalentul noptii pe care nu am dormit-o. Ne sare mustarul si ne vin in minte cel putin vreo 10 puncte pe care reviewul de la AirBnb o sa il contina vizavi de domnul. Scamerul pleaca spunandu-ne ca ii pare rau ca ne-a cunoscut. Cred ca si noi gandim aceleasi lucruri. E bine cand exista reciprocitate intre oameni. Inghitim in sec kebabul. Inca nu ne vine sa credem cum suntem deranjati de la masa pentru subiectul asta stupid. Trebuie precizat ca e singura persoana intalnita in Iordania care ne cauzeaza probleme de orice fel. Toti ceilelti oameni intalniti sunt doar ghidati de bunele intentii. Terminam kebabul si ne vedem de drum.

--- 5 Wadi Rum Desert

Autostrada dintre Petra si desertul Wadi Rum e asfaltata impecabil. Dar deasemenea nu are nici o regula. Ni s-a zis sa respectam regulile de circulatie pentru ca este multa politie si sunt foarte stricti. Vedem ca nimeni nu le respecta, camioanele merg pe stanga si sunt depasite pe dreapta. De limita de viteza nici nu poate fi vorba. Sunt insa multe speedbumps. Fac si eu la fel si calc masina aia cat pot de tare ca sa profit de timp. Dragonul filmeza un apus superb. O linie rosie lunga cat tot orizontul imi lumineaza obrazul drept. Linia se produce dupa ce mingea rosie de foc e inghitia rapid de pamant. Oprim pe partea dreapta, oriude, ca sa vedem fenomenul si fumam o tigara. Ne continuam drumul si obrazul drept ne este luminat de luna plina printre zeci de elici de centrale eoliene. Nisipul matura autostrada fara limita de viteza. Fiecare curba dezvaluie un peisaj fascinant si conduc 4 ore cu gura cascata prin mijlocul nicaieriului. Avem conversatii interesante despre lume si viata. Lasam asfaltul in urma si intram pe macadam, unde Loganul se comporta exemplar. Trag frana de mana si dragonul se sperie. Stiu e ciudat dar mai face asta din cand in cand. Imi spune "Vlad, ce faci, e inchiriata". Nimenim la campul gresit. Campul nostru Hassan Zawaideh este la doua campuri mai incolo.

Suntem primiti de un om in halat si cu o palarie rosie. Are pe birou o placuta pe care scrie manager. Ne primeste cu zambetul pe buze. Noi vorbim prostii in romaneste. Aflam ulterior ca a facut facultatea in Bucuresti. Sigur intelege tot. Dupa ce reusesc sa supar dragonul pentru a doua seara consecutiv stau singur la shisha cu un angajat al campului. Vorbim despre lume si viata si ne aratam poze. Chelnerul nu stie engleza dar asta nu ne impiedica sa ne intelegem perfect. Bem ceai dintr-un ibric urias pus direct pe for. Stam pe jos pe perne confortabile. Merg sa ma culc asteptand sa vedem de unde din desert o sa rasara mingea rosie de foc dis de dimineata.

A doua zi decid sa ma plimb o ora prin desert. Descult si fara telefon e cu siguranta printre cele mai interesante experiente pe care le-am trait vreo data. Ma intorc pe propriile urme inapoi la camp. Plecam intr-un tur cu jeepul pe dunele de nisio. Deasemenea printre cele mai frumoase experiente avute vreo data. Si e in aceeasi zi. Jeepul aluneca usor fara pic de aderenta si soferul face stopuri cand si cand prezentandu-ne puncte de interes despre Lawrence of Arabia. Aflam unde s-a filmat Dune si Starwars. Ne facem poze cu un feeling foarte interesant. Dragonul imi face cea mai frumoasa poza pe care o am. Fiind fotograf nu ma nimeresc foarte des in fata obiectivului. Facem un stop pentru ceai. Jeepul ruleaza din ce in ce mai tare.

--- 6 Aqaba Red Sea

Obositi de pe drum ajungem in Awaba, la mare. Sunt foarte suprins sa aflu ca intrarea in resort e ca un fel de punct de frontiera. Politistul face o gluma si ne trimite in cealalta directie. Ne spune ca a glumit, zambeste si ne ureaza bun venit. Ne cazam la Downtoam hotel si cerem un cutit ca sa taiem mango. Receptionerul face o gluma spunandu-mi ca spera sa nu imi ucid prietena cu cutitul. La o plimbare de seara cunoastem cel mai vechi magazin de suveniruri din Aqaba. Batranul de la magazin ne povesteste despre viata. Ne spune ca a avut un singur prieten toata viata, fondatorul magazinului, care a decedat de curand. Povestim despre vremurile de demult in care omenia conta mai mult decat banii. Cu bani sau fara bani tot oameni suntem, ne spune. Parerea lui este ca oamenii de mai de mult aveau experiente mai profunde. Nu doreau asa de mult sa consume chestii. Imi spune "make a company here". Si ma gandesc "money? i can make money". Am fost certat cu conceptul asta de ceva vreme. Imi spune sa nu stau langa cine imi vede avantajele drept slabiciuni. Ii povestesc despre antrenamentul meu shaolinic de sport, respiratie si meditatie pe care il fac zilnic.

A doua zi vizitam atat plaja privata cat si pe cea publica. Conducem pe linia coastei intr-un roadtrip superb in drum spre plaja privata. Stam ca gusterii la soare, eu fac qi gong, dragonul de pamant sta la soare. Normal, e de pamant, nu ii place apa. Doar sporturile de apa. Bem cate o Corona si decidem spre dupa amiaza sa plecam. Facem o tura pe la plaja publica unde gasim un loc sa fumam o tigara si sa bem o bautura nealcoolica. Niste localnici ne invita pe plaja la shisha si muzica dar refuzam.

Urmatoarele zile le petrecem mancand acelasi kebab pe care l-am intalnit in toata Iordania si peste la un restaurant destul de bun recomandat de receptionerul hotelului. Bem cafea ea normala eu cu cardamom. Mancam dulciuri si produse de patiserie locale. E amuzant cum in Iordania nimeni nu cantareste cumparaturile, se uita conspirativ la punga cu cumparaturi si spune un pret orientativ, de exemplu 2 dinari.

--- 7 The Dead Sea

Pe drumul de intoarcere spre Amman, ce ducem pe Desert Highway si ne intoarcem pe Kings Highway, oprim la Marea Moarta. Ma gandesc la discutia avuta cu batranul din Awaba despre bani. Vorbesc cu dragonul de pamant despre libertatea pe care ti-o aduc banii. Ma gandesc, din nou in engleza, nu stiu de ce. "Travel is the key of being world class". Fac o baie in marea moarta. Dragonul intra numai cu picioarele. Sunt suprins despre cat de uleioasa este apa. Si dupa doua zile si doua dusuri gelul tot persista pe piele. Forta sarii si a apei e uriasa. Te tine la suprafata ca un fulg si daca faci gresala sa o lasi sa patrunda in ochi, in gura sau in nas, zaci ca un peste in coma pe malul acoperit de sare vreo 10 sau 20 de minute.

--- 8 Amman

Intorsi in Amman facem din nou o plimbare prin centru, pe la piata si pe la amfiteatrul roman. Bem suc de mango si ma minunez cum este cel mai bun pe care l-am baut vreo data. Mancam din nou mansaf de miel si pui cu orez. Facem schimb de portii de mancare. Cer recomandari muzicale chelnerului si schimbam contacte de facebook. Prindem prima petrecere cu muzica live unde bem smoothie si fumam shisha. Nu platim pentru ele pentru ca nu se poate plati cu cardul. Ni le lasa din partea casei. Cunosc un baiat din Arabia Saudita, Abdurli pe numele lui. Imi spune ca incearca sa fie in fiecare zi cea mai buna persoana pe care o are.

Hotelul la care stam este chiar acolo. Mary care lucreaza la hotel imi povesteste despre cum Ammanul pare violent dar nu este de fapt. E plin de oameni cinstiti carora le place sa munceasca. Oamenii au o inima mare, sunt foarte primitori si politia isi face treaba. Un vanzator de parfumuri ne da cu parfum din cap pana in picioare fara sa ne avertizeze. Nu stim daca e amuzant sau enervant. Mancam o placinta calda cu branza, miere, taietei. Absolut extraordinara. Cumparam ceai de salvie cu scortisoara, Jordan Tea, seminte si spices. Vizitam Rainbow street. Ne certam si ma plimb cu masina noaptea descoperind orasul. Dorm doua ore, ma port ca un nesimtit la micul dejul si ne grabim sa prindem avionul. Masina inchiriata o returnam la aeroport. Avem grija sa nu uitam pachetelele cu nisipul adus din desert.

--- 9 Revenirea

Zborul de intoarcere decurge impecabil. Nu mai simt frica de avion. Mi se pare chiar safe. Stam separati in avion si imi pare rau. Cand am plecat catre Amman din Bucuresti ne-am oprit la o tigara pe scarile Ateneului si am mancat niste bruschete foarte bune la M60. La intoarcere mergem la Sera Eden. La plecare am vazut piesa "Hai sa vorbim despre viata" la TNB. La revenire vedem "Julieta fara Romeo" la Odeon. Ma gandesc ce mult conteaza schimbarea mediului si interactiunea cu viata. Ma gandesc pentru ce calatorim, pentru obiecte, hoteluri sau muzee sau pentru a face cunostinta cu localnici, obiceiuri, planeta, animale, viata. Probabil putin din toate. Piesele de teatru ma inspira sa ma trezesc in fiecare dimineata fericit.

--- 10 Concluzii

"Solutia nu e alta lume ci aceeasi prin ochii altor oameni." Marcel Proust

O inima deschisa e mult mai importanta ca expertiza intr-un anumit domeniu. Calatoriile te tin deschis la mai multe experiente. E placut pentru hipocampus sa te pierzi fara plan si sa acorzi atentie non-digitala imprejurimilor. E placut sa nu scrollezi prin nici un feed. Durata si nu numarul de experiente conteaza. Momentul este tot e avem. Mintea face orice isi imagineaza sa faca. Toata lumea face lucrurile bune incet. Ai de castigat daca asculti pana la cap. Mai mult decat daca ai vorbi ce ai deja in cap. Fetele sunt deja, baietii trebuie sa devina. Sunt pregatit sa renunt la tot ce stiu in fiecare moment. Oasele dor cand se aseaza la locul lor. Nu sta langa cine iti vede avantajele drept slabiciuni. Ideea e sa reusesti in conditii grele, nu cand e usor. Mereu intoarce-te la tine insuti. Adversarul te invata despre tine. Relatiile sunt pentru totdeauna. Ar trebui pretuite ca atare. Lectia e sa nu judeci dupa trecut. Sa stai in prezent. Sa te trezesti la fel de fericit in fiecare dimineata. Iubirea mea pentru umanitate e eterna. Resursele iti ajung intotdeauna la fix. Ma gandesc ca viata ar putea fi un pattern de design arabesc simplificat.